Vaccinul are o eficacitate de 90,4% împotriva Covid-19 şi de 100% împotriva cazurilor severe şi moderate
Vaccinul poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8 grade Celsius, ceea ce înseamnă că poate fi transportat şi distribuit cu uşurinţă şi în ţările care nu dispun de o infrastructură sanitară performantă.

„Această primă autorizare a vaccinului Novavax împotriva COVID-19 ilustrează angajamentul nostru pentru un acces global echitabil şi va satisface o nevoie vitală pentru Indonezia, care, în ciuda faptului că este a patra cea mai populată ţară din lume, continuă să lucreze pentru a oferi suficiente vaccinuri populaţiei sale”, a declarat Stanley Erck, preşedintele companiei Novavax, potrivit Agerpres. Conform companiei americane, primele livrări vor începe „imediat”.

Novavax vrea să intre şi pe piaţa europeană, fiind depusă deja cererea de autorizare la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). O altă cerere a fost depusă şi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Novavax intenţionează să depună o cerere „până la sfârşitul anului” şi la FDA pentru a primi autorizaţie în Statele Unite. Compania americană a realizat un studiu realizat pe aproximativ 30.000 de persoane şi a prezentat rezultatele încă din luna iunie. Conform datelor, vaccinul are o eficacitate de 90,4% împotriva Covid-19 şi de 100% împotriva cazurilor severe şi moderate.


Preluare: emaramures.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și