Durata acestui post variază de la an la an, în functie de data Sfintelor Paști.

În Postul Sfinților Petru și Pavel, sâmbăta și duminica se mănâncă pește. Este și dezlegarea la peste și pe 24 iunie, când se sărbătorește Nasterea Sfantului Ioan Botezătorul.

Prin urmare, în acest post din 2022, zilele cu dezlegare la pește sunt 24, 25 și 26 iunie.

Postul Sfintilor Apostoli Petru și Pavel este cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sânpetrului. Este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23).

Postul Sfinților Apostoli ne amintește și de începuturile Bisericii creștine, de rolul pe care l-a avut comunitatea Sfinților Apostoli în vestirea Evangheliei. Postul Sfinților Apostoli a fost cunoscut în vechime și ca Postul Cincizecimii, pentru că se ține în apropiere de Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile).

Tradiţii şi obiceiuri de Sânpetru
În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. Aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile şi în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioşi, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoţit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie ţărăneşti, fiind preocupat ca orice gospodar de creşterea vitelor şi, mai ales de pescuit.

Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului, spune tradiţia.

Acolo fiind stăpân peste cămările cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe şi grindina, care se topeşte în bucăţele mici şi nu mai este atât de periculoasă.

Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.
În tradiţia populară, până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor.

Nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste aruri şi la anul.

După ce am dăruit aceste ofrande, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şi miere, după masa de prânz, apoi ne punem o dorinţă.

În ajunul sărbătorii, se poartă amulete cu usturoi şi pelin
Ziua care precede sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este dedicată spiritelor cerului care, potrivit tradiţiei, în ajunul praznicului umblă libere prin lume, pedepsindu-i pe cei care nu dorm în casă. Oamenii se protejează împotriva acestor spirite răzbunătoare cu ajutorul amuletelor, respectiv poartă în buzunare o punguţă de culoare roşie care conţine usturoi şi pelin.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți de către Biserica Ortodoxă în data de 29 iunie a fiecărui an. Aceștia sunt sărbătoriți împreună, datorită faptului că ambii s-au săvârșit la Roma.

Sfântului Apostol Pavel i s-a tăiat capul, iar Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos.

Petru și Pavel au fost aleși de către Iisus Hristos în niște condiții deosebite, motiv pentru care aceștia au primit misiuni speciale.

Sfântul Apostol Petru
Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni.

Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvantul în adunarea ucenicilor și aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învățatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan.

Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumină orbitoare și îl mustră: „Saule, Saule de ce mă prigonești?”. Se convertește și primeste botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Din cauza faptului că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță pentru ca L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate și din cauza faptului că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au gresit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.


Preluare: Alba24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și