"Ion Bulei a fost profesorul Universităţii din Bucureşti care a făcut din Istoria modernă a românilor o pasiune şi o carieră profesională - totul în beneficiul generaţiilor de studenţi din Facultatea de Istorie sau de la Centrul românesc din Veneţia, care l-au cunoscut, iubit şi apreciat. Cărţile sale despre modernitatea românească sunt repere de claritate şi erudiţie. Un om elegant şi discret, cu un cuceritor simţ al umorului, un coleg desăvârşit a fost, până în această dimineaţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris Cioroianu, pe Facebook.

Ion Bulei s-a născut la 30 martie 1941, la Comarnic, judeţul Prahova.

A fost cercetător (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma, 1990 - 1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, 1997 - 2003), director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale - ISPRI al Academiei Române (2003 - 2011), precizează cartepedia.ro.

Este autor a 19 cărţi şi a peste 200 de studii şi articole.

Pentru activitatea sa a fost distins cu Premiul "Nicolae Iorga" al Academiei Române (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei "Magazin istoric" (1996).

În anul 2001 a fost decorat cu Ordinul "Steaua României', în grad de cavaler (2001).


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și