Paolo Rossi, campion mondial cu Italia în 1982, a murit miercuri, la vârsta de 64 de ani. Anunțul a fost făcut în noaptea de miercuri spre joi de postul de televiziune RAI Sport, scrie Digisport.ro.
„O veste foarte tristă: Paolo Rossi ne-a părăsit. Pablito, cel care nu va putea fi uitat, ne-a făcut să ne îndrăgostim în vara anului 1982. Un coleg prețios și competent. Odihnește-te în pace, Pablo”, a transmis prezentatorul Enrico Varriale, potrivit The Guardian.
Informația a fost confirmată și de soția lui Rossi, Cappelleti Frederica, care a postat pe rețelele sociale o fotografie cu fostul fotbalist, la care a adăugat textul "per sempre" (n.r - pentru totdeauna). Ea nu a dat detalii despre cauza decesului.
Potrivit Mediafax, presa italiană scrie că Paolo Rossi suferea de o boală incurabilă.
Paolo Rossi a fost eroul Italiei la Campionatul Mondial din 1982. Atacantul, născut la Prato în 1956, a marcat șase goluri la turneul final din Spania: trei contra Braziliei (3-2), în grupe), două împotriva Poloniei (2-0), în semifinale, și unul contra Germaniei (3-1), în finală.
Este unul din cei trei jucători care au câştigat de-a lungul timpului toate cele trei trofee acordate în cadrul unui Campionat Mondial (Gheata de Aur-golgetereul competiţiei, Balonul de Aur - cel mai bun jucător şi Cupa Mondială), alături de Garrincha în 1962 şi Mario Kempes în 1978.
Preluare: Digi24.ro