Duminică, 22 septembrie, scriitorul şi academicianul Augustin Buzura împlineşte 75 de ani, prilej cu care Reprezentanţa Maramureş a Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor din Baia Mare, Primăria comunei Copalnic-Mănăştur şi familia sa vor organiza o manifestare la Căminul cultural din Berinţa – localitatea sa natală, informeaza transilvaniareporter.ro.
Se va proiecta cu această ocazie filmul documentar „Augustin Buzura – arta de a birui frica” – realizat de Radu Dănilă (TVR) în 2010. O mare parte din filmările documentarului au fost realizate în Berinţa, mulţi dintre oamenii din sat regăsindu-se în film.
Vor vorbi scriitorul Gheorghe Pârja – vechi prieten al academicianului, scriitorul Horvath Săluc şi rudele scriitorului. Sătenii vor fi provocaţi la un dialog, despre amintirile pe care le au legate de Augustin Buzura. De asemenea, se vor evoca persoanele care i-au marcat copilăria şi care au avut un rol decisiv în evoluţia scriitorului: mama sa, pe care chiar el o numea „o forţă a naturii, pe care era imposibil să o contrazici” şi care i-a supravegheat îndeaproape fiecare pas, cu o severitate şi cu o consecvenţă remarcabile, preotul din vecini Gheorghe Gheţie – „un intelectual desăvârşit şi un preot cu har care făcea exorcizări” şi misteriosul străin, apărut de nu se ştie unde, Iuliu Uray, un om cu o cultură copleşitoare, cu care a studiat de la limbi străine, până la anatomie şi desen. Se va vorbi despre romanele sale, despre războaiele sale cu cenzura, despre traseul său profesional şi literar.
Preluare: transilvaniareporter.ro