La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un tânăr de 19 ani din Bârsana, a condus un ATV neînmatriculat sau neînregistrat, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un gard și stâlpul de electricitate de pe partea stângă a sensului de mers.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a acestuia, fiind transportat la Spitalul Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas sub supraveghere medicală de specialitate.

Tânărul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 g/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și