Conform vasiledale.ro, se pare că un tânăr de 19 ani angajat al Digi care efectua lucrări de montare a unei instalații de comunicare în interiorul firmei respective, din neatenție a căzut de la o înălțime de 2,7 m. În urma accidentului tânărul a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat la Spitalul de Recuperare din Borșa. Medicii au decis să îl transfere la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate a muncii și vătămare corporală din culpă.

ACTUALIZARE - Ce spune IPJ Maramureș

Azi, 25 iulie, la ora 11.22, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 despre faptul că o persoană a căzut de la înălțime, intr-o clădire ce aparține unei societăți comerciale.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că victima, un tânăr de 19 ani din Vișeu de Jos, angajat al unei societăți comerciale de televiziune și internet, în timp ce efectua lucrări de montaj a unei instalații de comunicații în interiorul clădirii, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de aproximativ 3 metri.

Tânărul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și