ACTUALIZARE

În urmă cu puțin timp forțele de intervenție au declarat decesului șoferului dar și a ghidului turistic.

* Știre inițială

Mai multe persoane sunt rănite, iar autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție. În autocar se află turiști polonezi, anunță ISU.

Mai multe persoane rănite
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că marți, pe DN 18, în zona localității Moisei din județul Maramureș, șoferul unui autocar a pierdut controlul volanului și a intrat în gardul unei case. În urma impactului mai multe persoane acuză dureri, fiind investigate medical la fața locului.

Misiunea este în desfășurare și nu se cunoaște încă numărul exact al persoanelor rănite. Ca urmare, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două echipaje de descarcerare, trei echipaje SMURD, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, patru ambulanțe SAJ și un elicopter medical. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.

Oamenii au încercat să se evacueze pe unul din geamurile autocarului.

ACTUALIZARE

Conform informațiilor noastre șoferul autocarului este resuscitat în aceste momente. Medicii se chinuie să îl readucă la viață. El a rămas încarcerat, fiind scos cu greu de echiapele de descarcerare. În total în autocar erau 51 de persoane. Mulți dintre turiștii polonezi sunt răniți. O parte dintre ei au fost scoși pe geamuri de către localnici.

Unii martori susțin că ar exista două variante ale producerii accidentului într-o porțiune de drum drept: fie explozie la roata din față dreapta, fie șoferului i s-ar fi făcut rău la volan, suferind probabil un infarct.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și