Reprezentanții IPJ Olt au anunțat că accidentul a avut loc pe Drumul Național 65, în afara orașului Balș, potrivit Mediafax.

În accident au fost implicate un autoturism și un TIR.

„În urma cercetărilor la locul producerii accidentului, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit faptul că un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65, ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 58 de ani, din orașul Balș”, a transmis Poliția Olt.

În urma impactului, patru persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, toate din Slatina, au murit.

Șoferul TIR-ului nu consumase alcool și a fost dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și