Două dintre acestea au rămas pe partea carosabilă, iar una a spulberat un gard și s-a oprit în gradina unui localnic.

Conform informațiilor oficiale se pare că o persoană a rămas încarcerată. La fața locului intervine echipajele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță, echipaje SMURD dar și pompierii de la descarcerare de la Vișeu de Sus.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș

Azi, 02 ianuarie, la ora 14.10, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe D.J. 187 în localitatea Ruscova.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 18 ani din Vișeu de Sus, în timp ce conducea un autoturism, a intrat pe contrasens, a lovit un stâlp de beton aflat pe partea stânga a direcție sale se deplasare și de poarta de acces în curtea unui imobil, după care a fost proiectat în partea dreaptă, intrând în coliziune cu o autoutilitară, care se afla parcată regulamentar.

Autoutilitara a fost parcată de către un bărbat de 47 ani.

De asemenea, motorul autoturismului implicat în accident s-a desprins și a lovit un autoturism oprit în spatele autoutulitarei accidentate, fiind parcat regulamentar de către un bărbat de 32 ani.

Totodată, în accidentul rutier a mai fost implicat un autoturism condus dinspre Repedea înspre Ruscova, la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 19 ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului de 18 ani care a fost transportat cu o ambulanță la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat sub supraveghere medicală.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero în toate cele patru cazuri.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și