În urma unei sesizări prin S.N.U.A.U 112, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au intervenit prompt la fața locului, unde un tânăr de 30 de ani a fost rănit după ce a pierdut controlul unui moped și a ieșit de pe carosabil.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus nu era înmatriculat. Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentrație alarmantă de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului. Tânărul este investigat pentru conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și utilizarea unui vehicul neînmatriculat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și