Un grav accident rutier s-a produs vineri, 9 mai 2025, în localitatea Mihăiești, județul Cluj, soldat cu doi morți și doi răniți grav. Un autoturism s-a izbit violent de o autobasculantă, iar impactul a avut consecințe devastatoare.

Un băiețel de 12 ani și o femeie de 50 de ani, pasageri în autoturism, au murit pe loc, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Alte două persoane, o fetiță de 13 ani și un bărbat de 35 de ani, au fost transportate de urgență la spital în stare gravă. Minora a fost intubată de echipajul SMURD, iar bărbatul a fost preluat de elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Mihăiești spre Sânpaul. Apelul de urgență a fost primit la ora 10:59, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială de la Garda Aghireșu, o autospecială de la Cluj-Napoca, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD.
Pompierii au găsit autoturismul răsturnat în afara carosabilului, cu toate cele patru persoane încarcerate. După o intervenție dificilă, salvatorii au descarcerat fetița de 13 ani și bărbatul de 35 de ani, care au fost transportați imediat la spital. Din păcate, pentru băiețelul de 12 ani și femeia de 50 de ani nu s-a mai putut face nimic.
Cauzele accidentului sunt investigate de autorități, care urmează să stabilească circumstanțele exacte ale tragediei.
Preluare: Stiridecluj.ro