Aseară, în jurul orei 21.30, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier, produs pe bulveardul Decebal.
Din primele cercetări polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 39 de ani din Gârdani, aflat la volanul unui autoturism, condus dinspre bulevardul Regele Mihai I, înspre bulevardul Independenței, ajuns la intersecția semaforizată cu strada George Coșbuc, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani din Satulung, care circula dinspre bulevardul Republicii.
În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului auto de 39 de ani a reieșit o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge.
Evenimentul rutier s-a soldat cu vătămarea corporală a tânărului de 28 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat sub supraveghere medicală.
Polițiștii rutieri, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările.