Aseară, în jurul orei 21.00, poliţiştii din Baia Sprie au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 184, respectiv strada Cloșca din oraş.
La faţa locului poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani din Șurdești, a condus un autoturism carea avea I.T.P. expirat, din direcția Baia Mare către Cavnic, iar la un moment dat, pe un sector de drum în aliniament, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune un copac de pe partea opusă.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr tot de 19 ani, aflat ca pasager pe locul din dreapta față în autoturism şi a conducătorului auto.
La fața locului a ajuns un echipaj SMURD care a acordat îngrijiri medicale pasagerului, ulterior transportându-l la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările urmând a se lua măsuri legale.