Dna Wheeler a declarat pentru AGERPRES că nu este niciun pericol în privința adoptării Acordului de Parteneriat cu România, că nu există niciun risc de suspendare a fondurilor, că dialogul dintre țara noastră și CE nu s-a bazat niciodată pe critici, ci pe sugestii, manieră de lucru ce demonstrează buna cooperare dintre miniștrii români și reprezentanții de la Bruxelles. Aceasta a atras atenția că nu doar actualul guvern trebuie să ducă greul acestui proiect național de o deosebită importanță pentru cetățenii români, ci toate partidele politice.

"Așteptăm să primim răspunsul autorităților române în aceste zile cu însușirea observațiilor Comisiei și, așa cum am făcut și până acum, toate compartimentele Comisiei vor studia aceste răspunsuri. Este posibil să facem unele sugestii în continuare, nu critici, ci sugestii minore. Adoptarea acordului de parteneriat este posibilă la sfârșitul verii sau la începutul toamnei", a declarat Shirin Wheeler pentru AGERPRES.

Aceasta a negat că ar exista vreun risc de suspendare a fondurilor. "Nu, în România nu există în acest moment nicio întrerupere, nu avem întreruperi sau suspendări de programe sau plăți. Acesta este un lucru bun, nimic nu poate opri banii să curgă și, chiar dacă au fost întreruperi în trecut, aceasta nu înseamnă că România a pierdut acei bani. În concluzie, nu există întreruperi și nici suspendări ale programelor în această perioadă și aceasta arată că sistemul funcționează bine", a subliniat Shirin Wheeler.

Ea a precizat că nu există un termen limită pentru finalizarea acordului de parteneriat, calitatea fiind importantă, nu viteza de finalizare a documentului.

"Nu este un deadline. Negociem de ceva timp pe marginea acestui acord de parteneriat și acesta este un lucru bun. Facem același lucru cu toate statele membre, cu toate cele 28 de state membre, avem o procedură pe care o punem în aplicare, nu este diferită aceasta procedură pentru România. Observațiile fac parte din această procedură. Trimitem observațiile și primim înapoi răspunsul României și, repet, nu numai cu România, cu toate statele membre procedăm la fel. Subliniez că facem acest lucru împreună cu autoritățile române, nu împotriva lor. Acesta este un lucru important pe care trebuie să-l știm. Și, în cursul acestui dialog bilateral, Comisia nu a respins nimic niciodată, ci putem vorbi de variante de lucru îmbunătățite și chiar progrese care împreună produc un document de calitate. În opinia noastră calitatea este prioritară, nu viteza", a arătat Shirin Wheeler.

Potrivit acesteia, există un dialog constant și zilnic între Comisia Europeană și reprezentanții guvernului României. "A fost un dialog constant și nu Comisia le-a spus ce să facă. Și nu a existat niciun conflict pe tema priorităților, pentru că noi credem că acordul de parteneriat trebuie să reflecte nevoile unei țări și ceea ce țara dorește să dezvolte. Dar, în același timp, noi am dorit doar să clarificăm prin ce instrumente facem acest lucru. A fost un dialog, noi nu am impus nimic", a precizat Shirin Wheeler.

Nu în ultimul rând, ea a subliniat că, în toate statele membre, acordurile de parteneriat sunt de interes strategic, iar ele nu trebuie să reflecte doar dialogul dintre guvern și Comisie, ci să existe aceeași implicare și din partea partidelor politice, ONG-uri, autorități locale, sindicate. "Iată de ce se numește acord de parteneriat. Iată de ce comisia nu a impus nimic, acordul de parteneriat trebuie să reflecte dezvoltarea la nivel național, susținerea la nivel național pentru dezvoltarea țării, ca să atingem împreună obiectivele europene ", a subliniat Shirin Wheeler.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și