Pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale şi depistarea persoanelor care nu respectă prevederile legale în domeniul comercializării de produse sau al circulaţiei pe drumurile publice, poliţiştii de la structurile de investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi Biroul Rutier Sighetu Marmaţiei au organizat ieri o acţiune în târgul lunar din municipiu.

Aceştia au verificat persoanele fizice şi juridice care desfăşurau activităţi de comerţ, au acţionat în trafic pentru supravegherea şi controlul acestuia şi au constatat 35 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 12300 lei.