Polițiștii din Dragomirești împreună cu cei din Bogdan Vodă au desfășurat acțiuni tip Blocada în localitățile Dragomirești și Strâmtura, în timp ce polițiștii din Vișeu de Sus și cei din Moisei au acționat pe raza de competență.

Pe parcursul derulării acțiunilor, polițiștii au legitimat 105 persoane și au controlat 90 de autovehicule.

Cu aparatura din dotare au fost testați 17 conducători auto, unul dintre aceștia fiind condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge.

Conducătorii auto care nu au respectat regimul legal de viteză, cei care nu au respectat obligația de a purta centura de siguranță, dar și cei care nu au putut prezenta documentele la solicitarea îndreptățită a polițiștilor, au fost sancționați contravențional. Astfel, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei.

Activitățile s-au desfășurat atât cu sprijinul Grupei Canine, a jandarmilor și a polițiștilor de frontieră maramureșeni.

Acțiuni de acest fel se desfășoară în continuare pe drumurile public în scopul asigurării respectării prevederilor legale de către toți participanții la trafic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și