Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție al Judeţului Maramureş sub autoritatea Instituției Prefectului Maramureş, şi împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, ai Poliției Locale, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, precum și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureş, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate ieri, 12 noiembrie a.c., au participat 143 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.
În cadrul celor 13 acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 141 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1642 de persoane şi au fost verificate 307 de mijloace de transport, din care 85 mijloace de transport public în comun şi 21 de operatori autorizaţi/transportatori de persoane.
În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 171 sancțiuni contravenționale, astfel:
- 159 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
- o sancţiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea;
- două sancţiuni aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de peste 27.000 de lei.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri, echipajele de poliție și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Maramureș, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00 - 05:00.
Totodată, sunt verificate şi instituţiile/autorităţile publice/operatorii economici cu privire la organizarea programului de lucru.
În municipiul Baia Mare şi celelalte localităţi carantinate din judeţul nostru, forţele de ordine desfăşoară acţiuni ample de verificare a respectării noilor norme 24/24.
Cu această ocazie, pe raza judeţului nostru, au fost depistate nouă persoane care nu au respectat măsurile privind deplasarea/libera circulaţie.
Astfel, au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice în valoare totală de 2.500 de lei.
Acțiuni de acest gen se vor desfășura până la încetarea măsurilor restrictive.
Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție şi să nu vă expuneți la riscuri.
Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți sa conștientizeze că sănătatea și viaţa tuturor persoanelor sunt cele mai importante.
Suntem și vom fi prezenți pe raza întregului judeţ.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.