a)Sub influența călugărilor dominicani și franciscani polonezi, în timpul lui Lațcu Vodă (1365-1373), urmașul lui Bogdan, se intensifică atât de mult propaganda catolică, încât la Târgu Siretului, oraș cu mulți străini catolici (sași și germani din Polonia), se înființează prima episcopie catolică din Moldova, cu toate că, la acea vreme, în această țară nu exista nicio episcopie ortodoxă;

b)Petre Mușatin (1373-1390) „a fost cel dintâi domn al Moldovei care a supus această țară sub suzeranitatea coroanei polone”, mai exact a regelui Vladislav Iagiello, care – după ce unește sub sceptrul său Polonia și Litvania – „devine unul dintre cei mai puternici regi din Europa răsăriteană” (în anul 1387, în fața mitropolitului rutean ortodox de la Kiev, „Petre face jurământ de credință regelui polon la Lemberg”, alianță militară ce urmărea punerea la adăpost „de eventualele încercări ale ungurilor de a pune din nou stăpânire pe Moldova”);

c)În anul 1402, Alexandru cel Bun (fiul lui Roman Mușatin, ajuns în 1400 pe tronul Moldovei cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân, care „l-a luat la sine”/l-a prins pe Iuga Ologul), nu numai că a fost un vasal credincios al regelui Vladislav, fapt ce nu l-a împiedicat să pună efectiv stăpânire pe Pocuția, dar „dă un mare privilegiu de negoț negustorilor din Lemberg”, iar după căsătoria domnitorului în 1418 cu Ringala (soră cu Vitold, marele duce al Lituaniei, și verișoară cu regele Poloniei) se mărește atât de mult influența catolică, încât – la cererea suveranului polon – „se înființează o nouă episcopie catolică la Baia”, oraș locuit îndeosebi de catolici germani (veniți din Ardeal și Polonia) și unde Alexandru construiește o monumentală biserică catolică;

d)Prin intermediul lui Petre Mușatin, însuși Mircea cel Bătrân încheie la Suceava, în anul 1390, un tratat politico-militar cu Polonia, tratat „îndreptat împotriva Ungariei”, reînnoit în anul 1403 și urmat de cel comercial, prin care negustorii din Lemberg (Liov, Lvov) puteau să vândă și să cumpere în/din Țara Românească, „plătind vama la Râmnicu Sărat”;

e)Josnicia la care s-a dedat regele Cazimir al IV-lea al Poloniei în anul 1485 la Colomeia din Pocuția, cu ocazia depunerii jurământului de credință de către Ștefan cel Mare: „În acea clipă, pe neașteptate pânzele cortului fură lăsate la o parte, după cum poruncise mai înainte regele, ca să vadă toată oastea și nobilimea strânsă în câmpie cum acest mare erou îngenunchiase în fața regelui Poloniei”;

f)Domniile lui Ieremia Movilă (1595-1600; 1600-1606) au fost „cu totul sub influența polonă” (în actul de vasalitate, încheiat cu regele Poloniei, el se recunoștea „din grația acestuia”!), fiicele și le căsătorise cu nobili polonezi, curtea și armata moldoveană erau înțesate de ofițeri leși, boierii moldoveni aveau moșii în Polonia (însuși Ieremia cumpărase pentru fiul său „moșia Ustia lângă Nistru”), cronicarii moldoveni Grigore Ureche și Miron Costin devin cetățeni poloni de onoare, în secolul al XVI-lea se deschid școli ale călugărilor iezuiți la granițele Moldovei (Lemberg, Camenița etc.), unde fiii boierilor moldoveni se duceau pentru a învăța latina, filosofia și istoria, iar în vremea domniilor lui Petre Șchiopul (de patru ori domnitor în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea), iezuiții pătrund în Moldova pentru a deschide școli la Iași și Cotnari, „școli care ținură până în veacul al XVIII-lea”.

Și tot Petre P. Panaitescu ne face cunoscut că „Două genuri literare au înflorit în literatura română din acea vreme: literatura religioasă, în care s-a resimțit mai ales influența grecească, și literatura istorică, în care s-a resimțit mai ales influența polonă”. Aceste influențe, care nu doar că s-au menținut, ci chiar s-au transformat în evidentele înrudiri culturale dintre Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, pe de o parte, Henryk Sienkiewicz și Wladyslaw Reymont, pe de altă parte, m-au îndemnat să fac următoarea afirmație în articolul Boleslaw Prus – corifeu între corifeii literaturii polone: „Noi, românii, ştim că istoria se bucura de multă apreciere printre şleahticii polonezi şi că înrudirile lor cu boierii moldoveni au exercitat o influenţă binefăcătoare asupra acestora, chiar dacă unii dintre ei o făceau dintr-un spirit de imitaţie. Oricum, istoria a fost îndeletnicirea principală a unei bune părţi din boierimea românească, atât în ceea ce priveşte participarea ei directă la desfăşurarea evenimentelor (politică, războaie), cât şi la cunoaşterea temeinică şi justă a acestora. Iar aceste «înrudiri» se prelungesc în literatură prin apropierile sensibile dintre Sienkiewicz şi Sadoveanu, respectiv dintre Reymont şi Rebreanu pe de o parte, dintre Reymont şi Sadoveanu pe de altă parte”.

Vasăzică, legăturile româno-polone continuându-se în secolele următoare, Nicolae Mareș ne spune în Prefața la antologia Versuri alese din creația lui Adam Mickiewicz (BPT, Editura Minerva, București, 1978), următorul lucru notabil: „În atmosfera revoluționară a anului 1849, apare la Paris La tribune des Peuples, organ de presă al popoarelor împilate, solidare în lupta împotriva guvernelor despotice”, cu A. Mickiewicz în fruntea comitetului redacțional și cu colaboratori din diferite țări, printre aceștia fiind trei patrioți români: N. Bălcescu, D. Brătianu și Șt. Golescu.

De asemenea, după atacarea Poloniei la 1 septembrie 1939 de către Germania hitleristă (la 17 septembrie va fi atacată dinspre est de cealaltă lighioană – Rusia stalinistă), respectiv după ocuparea ei în decurs de o lună, România a ajutat guvernul și autoritățile poloneze „să tranziteze țara noastră pentru a ajunge în siguranță în Occident”, împreună cu o parte a armatei, cu mulți civili și – lucru foarte important – cu tezaurul național!


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News