Trei etape de admitere se vor derula în acest an pentru repartizarea absolvenților de clasa a VIII-a în liceele și colegiile tehnice din Maramureș.
Acestea vor incepe în 5 iulie și se vor încheia în data de 6 septembrie - cu doar câteva zile înainte de începerea noului an școlar. Procedura computerizată se va face în baza notelor obținute de elevi, ca urmare a unei medii făcute între rezultatele anilor de studii și cele de la evaluările naționale.
Copiii vor putea completa mai multe opțiuni de înscriere, împreuna cu părinții și cu diriginții lor, urmând ca după repartizarea propriu-zisă să afle dacă au fost acceptați sau nu de către instituțiile de învățământ.
În prima etapă, listele cu mediile în ordine descrescătoare trebuie afișate în 5 iulie, în fiecare unitate de învățământ gimnazial. Tot în aceasta zi vor începe înscrierile, urmând ca rezultatele admiterii să fie făcute publice patru zile mai târziu.
Cea de-a doua etapă de repartizare a absolvenților de clasa a VIII-a se va desfășura începând cu 17 iulie, iar cea de-a treia rundă va debuta în 5 septembrie.
Preluare: eMaramures.ro