Poliţiştii brașoveni fac cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "lovire sau alte violențe" și "tulburarea ordinii și liniștii publice", în urma unei înregistrări postate ieri pe o rețea de socializare.

Imaginile surprinse într-un parc din Braşov arată o adolescentă stând în genunchi, în timp ce o altă fată o obligă să îi sărute încălțările, apoi o lovește cu pumnii și picioarele.

Alți copii filmează, râd și se distrează

În loc să intervină, alți copii filmează scena violentă cu telefoanele mobile, râd, se distrează, iar unii strigă ca fata să nu fie lovită în zona feței. După ce scapă din mâinile primei bătăușe, adolescenta este luată la pumni de o alta.

"Dă-i Silaghi, dă-i!"

După ploaia de pumni, palme și picioare, fata este ridicată de la pământ de un băiat, iar filmarea se oprește.

Ieri, imaginile au fost urcate pe rețelele de socializare, ajungând astfel și în atenția Poliției Brașov.

"Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Secția 5 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice", a transmis comisar de poliție Alina-Maria Ivan.

Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și