Liberalii din teritoriu au comentat, joi, demisia din PNL a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu şi anunţul acestuia despre înfiinţarea unei noi formaţiuni politice şi o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale.
Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, se declară "pur şi simplu uluit" de decizia lui Călin Popescu Tăriceanu, care "i-a întrecut cu mult pe Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan", şi spune că era chiar un admirator al acestuia, dar acum are "convingerea" că demersul lui Tăriceanu nu va avea succes.
Liderul PNL Timiş a spus că este convins că Tăriceanu nu va avea succes în demersul său de a candida la preşedinţie şi de a înfiinţa o nouă formaţiune politică.
"Am convingerea că domnul Tăriceanu nu va avea succes şi că PNL va trece cu bine şi peste acest hop, cum a trecut peste atâtea altele în zbuciumata sa istorie", a afirmat Robu.
La rândul său, senatorul liberal Petru Ehegartner a spus că regretă decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a demisiona din partid.
"Regret decizia domnului Tăriceanu. Pentru PNL nu a făcut bine, iar cu siguranţă efecte va avea plecarea lui. Domnul Tăriceanu e un politician cunoscut, iar acest lucru va conta, cu siguranţă, foarte mult. Este greu de evaluat care va fi mesajul dânsului pe viitor, oricum, va fi interesant", a spus Ehegartner.
Întrebat dacă se va alătura formaţiunii pe care Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că intenţionează să o înfiinţeze, senatorul de Timiş a spus că "în momentul de faţă nu se pune problema".
Preşedintele PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, spune că plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu din PNL îi provoacă o mare deziluzie, întărindu-i convingerea că "principiile în politică sunt atât de elastice încât ajung să se deformeze şi să se transforme în prostituţie".
Obreja a afirmat că preşedintele lui de partid, ales statutar, este Crin Antonescu, şi, atâta vreme cât se va afla în această postură şi va conduce partidul, Antonescu va avea fără echivoc tot sprijinul său.
În opinia liderului PNL Covasna, noul partid pe care îl construieşte Tăriceanu nu va avea forţă pe scena politică pentru a-l ajuta să câştige alegerile prezidenţiale, dar nu va primi sprijinul necesar nici din partea PSD.
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud despre Tăriceanu: PNL a pierdut un simbol, dar unul îmbrăcat în ridicol
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, spune că, odată cu plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu din PNL, liberalii au pierdut "un simbol", dar "e trist că l-au pierdut îmbrăcat în ridicol", el afirmând că fostul premier a trădat partidul şi că nu are nicio şansă la prezidenţiale.
Liderul PNL Arad, Ioan Cristina, afirmă că partidul anunţat de Călin Popescu Tăriceanu va fi "o clonă penibilă a PNL" şi că fostul premier "cade de la sublim la ridicol", iar deputatul arădean Mihăiţă Calimente spune că e degradant pentru Tăriceanu "să le ţină oala de noapte lui Băsescu şi Ponta".
Preşedintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că "partidul se confruntă cu un moment politic foarte tensionat" după ieşirea de la guvernare şi "atacurile" lui Călin Popescu Tăriceanu.
Referitor la posibila candidatură la prezidenţiale a lui Tăriceanu, senatorul Ioan Cristina a afirmat că PSD nu îl va susţine şi i-a întins o cursă.
Liderii PNL Mureş - preşedintele filialei, Ciprian Dobre, şi deputatul Cristian Chirteş - afirmă că nu îl vor urma pe Călin Popescu Tăriceanu, deşi regretă plecarea acestuia din partid, şi că nu cred că acesta ar avea vreo şansă în alegerile prezidenţiale în faţa lui Crin Antonescu.
Acesta a apreciat că Tăriceanu nu are nicio şansă să îl învingă la alegerile prezidenţiale pe Crin Antonescu.
Şi deputatul liberal de Mureş Cristian Chirteş a afirmat că va rămâne în PNL.
"Plecarea domnului Tăriceanu e o pierdere pentru PNL, e o opţiune personală pe care cred c-o regretăm mai mulţi, e o altă viziune, legată de PNL şi noul partid. Eu, cu siguranţă voi rămâne membru PNL. Cred că domnul Tăriceanu nu are nicio şansă să-l bată pe Crin Antonescu, PNL e un partid organizat, care îşi regrupează forţele", a declarat acesta.
De asemenea, senatorul liberal de Mureş Akos Mora a declarat că nu îl va urma pe Tăriceanu şi că el, personal, chiar nu se aştepta la plecarea acestuia.
Vicepreşedintele PNL Horea Uioreanu, preşedinte interimar al PNL Cluj, susţine că demersul lui Călin Popescu Tăriceanu de a-şi crea un partid, un "UNPR cu papion", demonstrează că acesta iubeşte funcţiile mai mult decât liberalismul, el apreciind că liberalii adevăraţi nu îl vor urma.
Horea Uioreanu afirmă, într-un comunicat de presă transmis joi, că Tăriceanu "face jocul lui Victor Ponta", partidul său fiind "un UNPR cu papion".
Liderul PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, consideră că Tăriceanu va fi urmat de "maximum cinci persoane" din tot partidul, iar deputatul liberal de Sibiu Ion Tămâian spune că fostul premier a trădat partidul şi că el ar putea fi urmat doar de câţiva traseişti politici.
Întrebat despre ideea ca Tăriceanu să candideze la Preşedinţie împotriva lui Antonescu, Cazan a spus: "Va fi greu pentru el, pentru că nu are infrastructură. Este mai greu de făcut decât de zis. Ce face el acum este ca o joacă de copii mari. Din punctul de vedere al PNL, lucrurile s-au încheiat deja după Delegaţia Permanentă".
Preluare: MediaFax