Canarii roller trebuie să cânte în formații de câte patru, timp de o jumătate de oră. Practic, concertele vor fi scurte și trupa trebuie să se coordoneze cât mai bine, ca publicul să remarce ce frumos s-au sincronizat cei patru cântăreți înaripați. Nota maximă ce poate fi acordată în concurs este de 90 de puncte.

"Joi se prezintă crescătorii. Concursul e vineri. Sâmbătă, după ora 18.00, este festivitatea de premiere. Avem 40 de participanți din țară, opt din străinătate — din Ungaria, Serbia, Bulgaria și pentru prima dată din Olanda. Arbitri sunt din Austria și Germania. E o pasiune și e concursul cel mai vechi din România, organizat după standard nemțesc", spune Ilie Chidu.

De 36 de ani în România, canarii cântăreți roller se întrec, anual, în cele mai frumoase cântece. Din 1991, cei mai buni canari cântăreți din țară și din străinătate concurează la o pensiune din localitatea Cisnădioara, situată la câțiva kilometri de municipiul Sibiu, unde locuiește și crește canari Ilie Chidu.

Canarii de cântec roller nu sunt canari obișnuiți, ei provin "dintr-o rasă foarte selecționată", spune Ilie Chidu, crescător și arbitru. "Secretul" unui canar cântăreț campion este mama sa, care trebuie să fie o pasăre care provine dintr-o crescătorie de canari cu performanțe deosebite muzicale.

Cititi intregul articol pe www.agerpres.ro


Preluare: www.agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și