Adică, după constituirea unui solid fundament juridic prin schimbarea Constituției, alegerea înalților magistrați pe buletine de vot și curățarea societății de putregaiul furturilor intelectuale, în chip logic trebuie avută în vedere dezvoltarea producției interne, potrivit binecunoscutului principiu: Dacă producția fără consum este un nonsens, consumul fără producție cu certitudine duce la catastrofă națională!

Cu întreaga economie pusă pe butuci de către cârmuitorii în parte necalificați și în totalitate trădători, România postdecembristă nu numai că nu produce aproape nimic, dar – în spiritul diverselor paradoxuri prăsite pe aceste meleaguri – face tot ce-i stă în putință ca să impulsioneze consumul, astfel contribuind din plin la îmbogățirea producătorilor și comercianților străini, iar prin aceasta la continua sărăcire a românilor și la îmbolnăvirea lor cu felurite otrăvuri aduse de peste mări și țări. Da, căci rafturile supermagazinelor gem de produse impecabil ambalate și pline ochi de chimicale (doar ici și colo câte un biet produs românesc), iar clienții sunt ademeniți să-și ruineze sănătatea printr-un tentant discount de 10% la cumpărături în valoare de minimum 100 lei!

Vasăzică nici pomeneală de economii în instituțiile statului și în atâtea familii risipitoare din România, deși ele ar fi binevenite atât la nivel general (austeritatea să-i țintească în primul rând pe aleși și pe funcționarii superiori), cât și la nivel individual (prin cumpătare în alimentație, starea de sănătate a românilor s-ar îmbunătăți simțitor, așa că ei nu i-ar mai îmbogăți cu sărmanele lor venituri pe tâlharii corporatiști din industria farmaceutică)...

Ce ar trebui să întreprindă viitorii cârmuitori pentru ca România să iasă odată la liman? Cred că ar fi indicat să urmeze exemplul Japoniei din timpul luminatei guvernări a împăratului Matsuhito (în anul 1867 a demarat Restaurația Meiji), când – ne spun autorii Constantin Bușe și Zorin Zamfir în cartea Japonia – un secol de istorie (1853-1945) (Editura Humanitas, 1990) – „În fruntea inițiativelor de creare a întreprinderilor industriale și comerciale s-a aflat statul, care a alocat în acest sens fonduri considerabile”, pentru ca după 1880, adică atunci când statul a vândut particularilor (cu excepția capacităților de importanță strategică) toate întreprinderile sale la mai puțin de 50% din prețul lor real, să se producă „transformarea capitalului comercial în capital industrial, punându-se bazele unor mari societăți monopoliste, între care: Mitsubishi, Mitsui și Sumitomo”. Doar astfel Japonia feudală din vremea shogunatului s-a putut moderniza atât de rapid, încât în numai trei decenii ea a devenit puterea economico-militară capabilă să înfrângă Rusia în războiul din 1904-1905.

România secolului 21 neavând resursele financiare ale Japoniei din urmă cu 150 de ani (banii există, doar că trebuie luați de la tâlhari), se poate începe cu înființarea de către stat a unor întreprinderi mici și mijlocii, care mai apoi să fie vândute întreprinzătorilor români în condiții avantajoase. Dintr-o atare lăudabilă inițiativă ar decurge cu necesitate următoarele consecințe extrem de benefice:

a)S-ar crea rampa de lansare spre marea producție internă și spre independența economică a României de mâine (legea progresului social-economic acționează de la mic la mare, de la rău la bine, nicidecum ca-n politica à rebours făcută de politrucii noștri postdecembriști: de la cele 1200 de mari întreprinderi la praf și pulbere, de la binele aparențial la răul substanțial).

b)Întreprinderile mici și mijlocii n-ar fi amenințate cu dispariția după formarea marilor capacități de producție, ci dimpotrivă: prin neîncetate comenzi făcute de coloșii industriali, ele nu numai că vor supraviețui (din nou modelul japonez), dar chiar se vor înmulți și diversifica.

c)Renașterea producției interne și apariția de noi locuri de muncă va genera schimbări radicale de mentalitate (românii, îndeosebi tinerii, nu vor mai vedea migrația ca un colac de salvare) și în structura învățământului (vor reapărea tot mai multe școli profesionale, astfel diminuându-se actuala inflație de licențiați și de falși culți). Și încă ceva. Nu numai că în acest fel din ce în ce mai mulți specialiști români își vor găsi rostul și mulțumirea la ei acasă, România reducând hemoragia de materie cenușie prin care până acuma i-am îmbogățit pe cei putrezi de bogați, dar procesul poate fi stopat printr-o lege fermă și clară în ceea ce-i privește pe absolvenții facultăților de stat atrași de mirajul occidental: sau rămân în România până la acoperirea cheltuielilor suportate de națiune cu școlarizarea lor, sau achită integral suma respectivă, după care sunt liberi să plece unde poftesc.

În concluzie, ori ne luăm țara înapoi prin încurajarea producției interne, ori facem în continuare jocul corporatiștilor în sensul arătat de americanul David C. Korten în cartea Corporațiile conduc lumea (Editura Antet, 1997): „Forțele de piață adâncesc dependența noastră de tehnologii distructive din punct de vedere social și ecologic, care sacrifică sănătatea noastră fizică, socială, ecologică și mentală pentru profiturile corporațiilor”. În aceeași carte, Korten mai afirmă: „Fac parte dintre cei care urmăresc să transforme mondialul pentru a pune în drepturile sale localul”!

Sighetu Marmației,
George PETROVAI

(Advertorial publicat la comanda candidatului independent Bledea Gheorghe, cod AEP 14160049, mandatar financiar coordonator pe Dl. Tamas Ioan Viorel)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News