Cel mai recent album semnat Orchestra Națională Radio și Tiberiu Soare - „George Enescu - Simfonia a II-a” a fost lansat, vineri seară, în foaierul central al Sălii Radio.
Apărut la Editura Casa Radio, albumul cuprinde o viziune interpretativă actuală, înregistrare specială din luna iunie, a Simfoniei a II-a op.17 în la major de George Enescu.
Muzicologul Grigore Constantinescu, afirmă în prezentarea care însoțește CD-ul, că "Simfonia a II-a poate fi considerată ca una dintre lucrările de deplină afirmare a concepției componistice enesciene, într-o perioadă în care realizează sinteza dintre național și universal, dintre elementele de sorginte folclorică și o gândire simfonică evoluată, de tip neoclasic".
Interpretată doar o singură dată în apropierea momentului încheierii sale, în 1916, la București, cu Filarmonica, numită pe atunci Orchestra Instrucțiunii Publice, sub conducerea compozitorului, Simfonia a II-a a fost multă vreme absentă din repertoriul de concert, partitura urmând aventura ce a însoțit trimiterea valorilor de patrimoniu românesc la Moscova, în timpul războiului.
Potrivit lui Constantinescu, după multe așteptări, Simfonia a II-a este readusă publicului, în perioada anilor ?60, răsunând pentru prima dată la concertele Orchestrei simfonice a Radiodifuziunii, moment de reintegrare în viața spirituală a prețioasei moșteniri enesciene.
"Simfonia a II e o capodoperă nu doar a creației enesciene, ci a întregii creații internaționale a secolului al XX-lea", a declarat la eveniment Tiberiu Soare, dirijor șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România.
El a spus că Enescu își dorea s-o revizuiască: "A pus-o într-un sertar și a rămas acolo până după moartea sa. Repet. E o capodoperă. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi făcut Enescu din ea, dacă ar fi revizuit-o", a spus dirijorul.
Soare consideră că lucrarea are o semnificație aparte în istoria Orchestrei Naționale Radio: după aproape 50 de ani de uitare, lucrarea fiind redată circuitului sălilor de concerte de către acest ansamblu sub bagheta maestrului Iosif Conta.
"Pentru mine această simfonie reprezintă o clarificare deplină a stilului hiper-romantic al lui Enescu specific perioadei sale de creație de până în Primul Război Mondial, o etapă ce va face posibilă scriitura din Oedipe cu două decenii mai târziu", a spus dirijorul.
El a anunțat că această înregistrare se dorește a fi prima dintr-o preconizată integrală a lucrărilor simfonice enesciene. "Deocamdată ne concentrăm pe cele trei simfonii și pe cele trei suite", a mai spus Tiberiu Soare.
Preluare: AgerPres