”Se vacantează şi alte locuri, cel de deputat al domnului Ruşanu. Aşteptăm nişte decizii definitive referitoare la parlamentari care au fost consideraţi de ANI incompatibili sau în conflict de interese şi o să facem într-o singură zi alegeri parţiale pentru toate colegiile care se eliberează în acest început de an. Opinia mea şi opţiunea mea personală, nu o ascund şi nu mi-am schimbat-o, era aceea de a nu mai face alegeri, că şi aşa suntem mulţi parlamentari, se mai reduceau. Dar exact cine mă critica pentru că sunt prea mulţi parlamentari, după aceea m-a criticat că nu vreau să fac alegeri”, a spus primul-ministru, după ce a vizitat un centru social.

Întrebat de presă când ar putea avea loc scrutinele, el a răspuns că aşteaptă finalizarea tuturor procedurilor pentru eventualele locuri de parlamentar care ar putea să rămână vacante. ”Probabil până la începutul verii”, a adăugat Ponta.

Postul de senator din colegiul din sectorul 4 al Capitalei a rămas vacant, după ce conservatorul Dan Voiculescu a demisionat, pentru a permite instanţelor să ”îşi facă datoria” în dosarul în care este implicat.

Deputatul liberal de Hunedoara Dan Radu Ruşanu a fost numit recent în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară.


Preluare: AgerPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și