Formaţiunile de la Putere, PNL şi USR-PLUS, îşi aleg conducerile interne în acest an, prilej de fricţiuni şi lupte de culise.
Alegeri USR-PLUS. Dacian Cioloș i-a propus lui Dan Barna ca niciunul dintre ei să nu candideze pentru funcția de președinte al USR PLUS, pentru a nu se crea falii în partid. Fiecare ar urma să susțină alte figuri din partid, care să obțină voturi din ambele tabere, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Sursele citate spun că săptămâna trecută au avut discuții între co-presedinții Dan Barna și Dacian Cioloș cu privire la congresul în care se va alege președintele partidului. Există teama că o competiție între Cioloș și Barna va crea falii in partid și că în loc de fuziune se va adânci diferența dintre foștii plusiști și foștii useriști. Astfel, Ciolos i-ar fi propus lui Barna ca niciunul dintre ei să nu candideze și să susțină altă personalitate respectată în partid, care să poată obține voturi și de la foștii membri PLUS, și de la useriști.
Alegeri USR-PLUS. „Daca Cioloș sau Barna câștiga președinția USR PLUS, vor fi alimentate inevitabil diviziunile existente între cele două partide și va exista ideea că una din tabere a acaparat partidul, cu toate consecințele previzibile: tensionarea relațiilor in partid, posibile disensiuni după alegeri și afectarea eficienței la guvernare. Alt motiv pentru ca cei doi să nu candideze ar fi că e nevoie de un semnal de maturitate și responsabilitate politică, având în vedere tensiunea care se vede la PNL tot intern din același motiv”, spun sursele citate.
Preluare: romaniatv.net