a) România este codașa țărilor din Uniunea Europeană la toți indicatorii care ilustrează prosperitatea reală și nivelul general de trai;

b) În doar trei decenii de dezmăț postdecembrist, România a pierdut prin expatriere circa cinci milioane de suflete, adică mai multe pierderi umane (efective, nu doar statistice) decât totalul înregistrat în cele două războaie mondiale și perioada bolșevică la un loc, fapt care-i plasează pe români cu puțin în urma sirienilor alungați din țara lor de războiul civil;

c) România, o țară cu însemnate resurse ale solului și subsolului, are în prezent o datorie externă de peste 100 miliarde euro, bani nevalorificați printr-o rezolută și continuă politică investițională, ci pentru totdeauna mătrășiți printr-o nevrednic-populistă politică a consumului imediat.

Aceasta fiind esența tridecenală a postdecembrismului, este firesc să ne întrebăm în ce măsură votul românilor din 26 mai 2019 va contribui la schimbarea politicii dâmbovițene, iar prin aceasta la îmbunătățirea vieții celor mulți și a imaginii României în lume. Vasăzică, românii din țară și din străinătate s-au prezentat pe 26 mai la urne (pentru desemnarea europarlamentarilor și referendumul pe Justiție) într-un număr așa de mare, încât au ilustrat atât ridicolul sondajelor preelectorale, cât și uriașele carențe ale aproximativei democrații de pe aceste meleaguri.

Concret, dacă toate sondajele de opinie și comentariile aflătorilor în treabă îi dădeau pe pesediști drept câștigătorii scrutinului (deputatul „Mitralieră” chiar paria la tembelizor pe 12 mandate directe și 14-15 după redistribuire), iar ALDE era creditat cu vreo 10 procente, iată că alegătorii au decis altfel: cu doar 22,5% (taman jumătate din nemeritatul scor obținut la parlamentarele din 2016), Partidul Social Democrat este surclasat de partidul Național Liberal cu 3,5 procente și devansează Alianța USR-Plus cu numai 13.000 de voturi, ALDE se situează sub pragul de 5% și referendumul este validat cu brio!

Ceea ce înseamnă, pe de o parte, că românii știu să se mobilizeze atunci când cuțitul le-a ajuns la os, ca să le-o plătească după fapte aleșilor nedemni și formațiunilor ticăloșite, iar pe de altă parte că sprijină eforturile președintelui Iohannis întru normalizarea situației politico-juridice din țară și că, prin masiva prezență în favoarea plebiscitului boicotat de puterea pesedisto-aldistă, ei îi girează următorul mandat la Cotroceni, astfel făcând de prisos cel puțin al doilea tur la prezidențialele din toamna acestui an. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, rezultatul scrutinului arată că românii sunt atât de europeni (cu toții, nu numai cei care trăiesc și lucrează în străinătate), încât nu ezită să-i sancționeze în chip democratic pe acei aventurieri dâmbovițeni care intenționează să împingă România în primejdiosul siaj politico-economic al Kremlinului.

Cât privește carențele democrației de sorginte iliesciană, consider că ele au fost permanentizate de toți politrucii români postdecembriști (Opoziția n-a fost și în continuare nu-i serios interesată ca lucrurile la noi să meargă bine!) și sfidător evidențiate prin modul neobrăzat în care a fost organizat scrutinul în străinătate de către pesedisto-aldiști, în principal de securistul Teodor Meleșcanu, jupâneasa Carmen Dan și ciracii lor din cele două ministere nevrednice: zeci de mii de români au fost împiedicați să-și exercite dreptul la vot din pricina numărului prea mic de secții de votare (români veniți cu încredere de la sute de kilometri, n-au izbutit să voteze după mai multe ore de stat la coadă!) și a unei birocrații cu nimic mai prejos ca cea din 2014 (prea puține ștampile de vot, prea multe formalități pentru înregistrarea alegătorilor), dar mai ales din pricina refuzului cârmuitorilor de a prelungi printr-o necesară ordonanță de urgență procesul de votare cu o zi, adică exact cum s-a procedat anul trecut la referendumul pentru familie.

Numai că anul trecut s-a putut, respectivul referendum fiind organizat și susținut de pesedisto-aldiști, pe când anul acesta legea electorală n-a mai îngăduit (sic!) prelungirea rezonabilă, iar prin aceasta integral democratică, a perioadei de votare în condiții optime! Păi cum naiba să îngăduie, când plebiscitul anului 2019 a fost inițiat de președintele Iohannis pentru a mai reteza din ghearele nelegiuiților cățărați la putere și când aceștia știau pre bine că, după tragicele evenimente din 10 august 2018, voturile diaporei vor merge preponderent spre USL-Plus, PNL și PMP, așa încât PSD risca să ajungă pe poziția a treia și ALDE la vreo două procente dacă toți diasporenii erau lăsați să voteze?!...

Toate ca toate, dar eu nu cred în ruptul capului că politrucii dâmbovițeni au devenit mai isteți după scrutinul din 26 mai sau, mă rog, că există vreo șansă de înțelepțire a acestora în viitorul nu prea îndepărtat. Eventual mai prudenți și mai înverșunați la nivel individual și de grup/coterie (cică astea sunt convingerile intime și strategia gășcărească), dovadă că PSD-ul dăncilesc s-a descotorosit la iuțeală de slugoii întemnițatului Dragnea, că ALDE rămâne la guvernare doar dacă necușerului Tăriceanu nu i se ridică imunitatea șparlamentară (trocul a funcționat ca la carte în cazul impunerii dubiosului pesedist Marcel Ciolacu la președinția Camerei Deputaților și, cu sprijinul formațiunii pontauriene, avertizează Opoziția că moțiunea de cenzură împotriva dănciloaielor și dănciloilor n-are nicio șansă să treacă), respectiv că Partidul Național Liberal, îmbătat de succesul obținut la europarlamentare (în realitate, adevărații câștigători nu-s liberalii, ci Klaus Iohannis și useriștii), dorește cu aprindere să pună mâna pe cârmuire după atâția ani de opoziție sterilă, pe când useriștii, mult mai atenți la scurta memorie a electoratului după doi ani și jumătate de brambureală pesedisto-aldistă, ba avansează ideea elegerilor anticipate, ba se declară de acord cu moțiunea de cenzură, însă nu se arată nicicât dispuși să intre într-o guvernare care cu siguranță le va aduce mai multe ponoase decât foloase. Adică ceva de genul următor: „Punem umărul la dărâmarea ăstora (dacă va fi să fie), dar nu suntem atât de proști/inabili/neisteți încât să mușcăm din mărul otrăvit al unei guvernări hazardante, chiar dacă liberalii bat șaua să priceapă iapa cu marota unirii tuturor opozanților responsabili întru salvarea României de «ciuma roșie»”.

Să ne înțelegem. Prostia politrucianistă nu-i nici apanajul exclusiv al palavragiilor stângiști cu rang politic, ministerial și/sau parlamentar (gen Viorica Dăncilă, Călin Popescu-Tăriceanu, Varujan Vosganian, Paul Stănescu, Gabriela Firea, Marian Oprișan, Codrin Ștefănescu, Cătălin Rădulescu, Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Șerban Nicolae etc.) și nici rezultatul conjunctural al unei dispute ideologice (precum dușmănia tridecenală dintre dreapta și stânga eșichierului politic postdecembrist sau actuala divergență strategică dintre peneliști și useriști), ci este la fel de activă și parcă nițel mai jenantă la ipochimenii cu pretenții intelectuale, așa ca pretinsul universitar Gheorghe Falcă, cel care are serioase probleme cu gramatica și scrierea în limba română (printre alte nenumărate erori și dezacorduri, postează pe internet „chilometri”), dar care cu toate astea (posibil „tocmai de asta”) va reprezenta timp de cinci ani liberalii români în Parlamentul European .

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News