Doi atacatori au deturnat o cursă aeriană libiană internă cu 118 pasageri la bord către Malta și amenință că aruncă avionul în aer, informează presa malteză, citată de Reuters.
Premierul maltez, Joseph Muscat, a postat pe Twitter că a fost informat de potențialul atac.
"Am fost informat de o posibilă deturnare a unui avion către Malta. Am luat măsuri de securitate și de ajutor de urgență," a scris Muscat pe contul de Twitter.
Conform publicației Malta Independent, avionul ar fi plecat din Libia în cursul dimineții, și-a schimbat cursul brusc și a aterizat în Malta. Mai multe măsuri de securitate și urgență au fost luate pe aeroportul internațional maltez.
Nu este clar deocamdată care sunt revendicările celor doi atacatori.
Preluare: AGERPRES