Administrațiile locale sunt sfătuite să informeze populația cu privire la modul de transmitere al acestui virus, mai ales că Ancheta autorităților cehe a scos la iveală faptul că virusul a fost, cel mai probabil, introdus în Cehia prin factorul uman. „Localitatea unde au fost găsite cadavrele de porci mistreți este poziționată foarte aproape de un drum cu circulație internațională intensă a camioanelor, de la Estul la Vestul continentului. Cum în apropierea localității mai sus amintite se află rute de transport internaționale, este foarte probabil ca șoferii camioanelor de mărfuri care tranzitau zona sau chiar turiști veniți din zonele infectate au abandonat la întâmplare resturi alimentare conținând de la carne sau preparate din carne infectate, infecția devenind inițial posibilă prin ingerarea acestora de un animal sănătos care, la rândul lui, a devenit o sursă de infecție pentru celelalte animale din populația de mistreți a regiunii”, se arată în adresa transmisă primarilor din județul Maramureș de către DSVSA.

Medicii veterinari maramureșeni recunosc că este posibil să fi fost subestimat pericolul constituit de răspândirea virusului prin factorul uman. „În baza celor menționate anterior, trebuie să devină prioritate absolută pentru fiecare primărie reluarea activităților de informare, popularizare și instruire a tuturor factorilor implicați în profilaxia și controlul bolii, de la toate categoriile de fermieri, decidenților și factorilor de răspundere în gestionarea vânătorii și a vânatului, factori de decizie și de execuție din administrația locală”, se mai precizează în adresa DSVSA Maramureș. „În Maramureș nu am avut nicio suspiciune în acest sens.

Vrem ca primăriile să înțeleagă că nu este de glumit. La ora actuală, România e încorsetată din trei părți - Ucraina, Republica Moldova și Cehia. Ancheta din Cehia a scos la iveală că factorul uman este vinovat de transmiterea acestui virus. Fiecare primărie este receptivă la aceste informări. Noi am verificat târgurile și porcii nu intră în târguri. Sunt restricții pe mișcarea porcilor, ei pot intra în abatoare”, a concluzionat, pentru Glasul Maramureșului, directorul adjunct al DSVSA Maramureș, Vasile Pop.


Preluare: infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și