Alina Bica a fost reţinută pentru 24 de ore de procurori. Aceasta a fost scoasă în cătuşe din sediul DNA, după ce a fost audiată timp de o oră.

"Mă aşteptam. Oricum eu am cerut să fiu scoasă prin faţă pentru că sunt un om cu mult caracter", a spus Bica.

Potrivit unor surse judiciare, Alina Bica are calitatea de suspect într-o cauză care are ca obiect o infracțiune de luare de mită pentru soluționarea unui dosar la DIICOT în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.

Bica este suspectată astfel că a primit o mită de 17.500 de euro pentru a clasa un dosar care îl viza pe Horia Simu.

Potrivit surselor citate, în același dosar, fostul șef al ANAF Șerban Pop ar fi primit de la Horia Simu suma de 230.000 euro.

Alina Bica este audiată în prezent la Direcția Națională Anticorupție, în timp ce Șerban Pop a primit deja ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind acuzat de complicitate la infracțiunea de dare de mită.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și