Citesc pe internet fel de fel de aberații despre războiul ruso-ucrainean, „enormul” potențial militar al muscalilor și alianța pe multiple planuri a acestora cu chinezii (cică Putinosul ar fi prieten la toartă cu Xi Jinping, pesemne cum a fost Stalin cu Hitler), precum și despre forța economico-militară a BRICS-ului (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), care – prin sprijinul acordat rușilor (cu excepția Chinei, de peste doi ani doar unul vag politico-diplomatic!) - va lovi sub centură dolarul și actuala supremație a Statelor Unite și a întregului Occident (Uniunea Europeană, NATO), instaurând o lume multipolară/multicefală, în care vor fi mai mulți lideri și mai multe orientări planetare.

Numai că pretutindeni în lumea viului, cu atâta mai mult în comunitățile umane (popoare, națiuni) și în politicile lor internaționale, nu există egalitate și libertate deplină, întrucât egalizarea impusă sau autoimpusă (să ne-o amintim pe cea bolșevică) duce fatalmente la sterilizare și staticizare, iar libertatea cu hurta/cu polonicul generează haos și imbecilizare în masă, bunăoară așa ca în originala noastră democrație postdecembristă.

Aceasta fiind nedreapta, dar fireasca stare de lucruri în întreaga istorie umană (antică, feudală, contemporană, preindustrială, industrială și postindustrială de tip globalisto-digital), este de râsul curcilor să crezi că cea mai mare putere economică, politică, militară, științifică, sportivă și culturală a lumii actuale (am numit Statele Unite, cu toate păcatele lor privind ipocrizia cârmuitorilor, jafurile întreprinzătorilor și uriașele consumuri ale cetățenilor, cu neomarxismul, satanismul și sodomismul în floare), ar putea să fie detronată sau, mă rog, determinată să se retragă (sic!) de pe poziția de lider planetar, în pofida faptului că are logica susținere a celor mai industrializate state (Germania, Japonia, Marea Britanie, Canada, Franța, Italia) și a altor redutabili aliați (Uniunea Europeană, NATO, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan etc.), numai pentru că niște mastodonți într-ale întinderii (Rusia în primul rând) și numărului de locuitori (India, China, Brazilia) doresc, ba chiar pretind acest lucru în politicile lor confraterno-periferice, dar fără argumente îndestulătoare la diverse capitole: dezvoltare economică temeinică (niciuna dintre aceste puteri emergente nu face parte din selectul „club” al țărilor hiperindustrializate), nivel ridicat de trai, democrație reală, independență juridică, libertatea gândirii, exprimării, asocierilor și întrunirilor (cu excepția Indiei, parțial a Braziliei și Africii de Sud la ultimele trei capitole).

Aminteam mai sus de „prietenia” dintre Putin și Xi Jinping. Deși amândoi sunt niște dictatori (cu notabila diferență că liderul chinez nu este multimiliardar și nu-i susținut de o nesimțită gașcă de oligarhi așa ca muscalul, iar China este realmente o însemnată putere economico-militară), nici pomeneală de sentimente sincere și trainice la acest nivel postuman, nivel născut și cerut de/din înalte și – deseori – inumane considerente politice. Da, căci jucând constant la două capete (schimburi comerciale avantajoase atât cu Rusia belicoasă, slăbită și nerealistă, cât și cu Occidentul inventiv, prudent și putred de bogat), China promovează o politică asemănătoare cu cea stalinistă din preajma celui de-al doilea război mondial: chipurile dorește încheierea conflictului ruso-ucrainean (însă, cum se constată, una spune și cu totul altceva face), de fapt – prin exponențiala creștere a schimburilor comerciale cu gașca putinistă – ea îl alimentează și-l prelungește, așteptând ca, după slăbirea beligeranților direcți și indirecți, să intervină cu forțele ei intacte pentru a-și impune punctele de vedere – să se întroneze liderul planetei și să-și redobândească teritoriile siberiene ocupate de muscali.

Fiind Putinosul un cârmuitor de tip feudal (corupt până în măduva oaselor, neiubit de apropiați și foarte temut de norodul rusesc, limitat și egocentric, ahtiat după putere și bani, cu o avere evaluată la mult peste 200 miliarde dolari, nu în ultimul rând ipocrit, mincinos, crud și răzbunător, adică o sinistră medie caracterologică între Ivan cel Groaznic, Stalin și Kim Jong-Un), a ordonat pe 24 februarie 2022 atacarea Ucrainei din trei părți nu din dragoste și multă grijă față de soarta rușilor rămași pe teritoriul Ucrainei după destrămarea Uniunii Sovietice și, cică (susține propaganda kremlinistă), teribil persecutați de ucrainenii rusofobi (aceeași retorică a fost întrebuințată de Hitler și ciracii lui întru justificarea anexiunilor teritoriale, ba chiar a declanșării celui de-al doilea război mondial), ci din smintitele considerente ale unuia care crede despre sine că-i providențial, deci care – preocupat până la demență de măreția extensivă a Rusiei – e convins că are menirea să elimine fatalele erori politico-militare săvârșite de predecesori, în mod deosebit cele ale reformistului Mihail Gorbaciov: (a) Refacerea Uniunii Sovietice, strategie prefațată prin invadarea Ceceniei, mutilarea teritorială a Georgiei și ocuparea Peninsulei Crimeea în anul 2014 (neriposta categorică a anglo-americanilor în timpul celor trei agresiuni, adeverește spusa „Dă-i nas lui Ivan și-o să urce pe divan”); (b) Încredințat după aceste ticăloase demonstrații de forță că occidentalii se tem de Rusia militarizată și că armata muscălească este invincibilă, criminalul de Putin ( a nu se da uitării suspectele morți ale multora dintre criticii și adversarii săi) nu numai că a plănuit cu ani în urmă invadarea și ocuparea Ucrainei printr-un război-fulger de câteva zile, astfel (la fel ca în situațiile precedente) punând Occidentul în fața faptului împlinit, dar era atât de sigur de rapida îngenunchere a Ucrainei, încât le-a sugerat primelor eșaloane îndreptate spre Kiev să aibă în rucsacuri uniformele de paradă!

Atâta doar că mai mica, dar mai eficienta armată ucraineană (din 2014 antrenată de tehnicieni occidentali și bine înarmată de anglo-americani), dă peste bot invadatorilor (e drept, cu catastrofale pierderi materiale și umane – pe front și în rândul civililor), așa încât, în cei peste doi ani de lupte crâncene, aceștia au pierderi umane și în tehnică de luptă de câteva ori mai mari decât ale sovieticilor în zece ani de război cu afganii (1979-1989): circa 500.000 de soldați morți, inclusiv vreo 10 generali, zeci de mii de tancuri, blindate și lansatoare de rachete, peste 10.000 de drone, sute de avioane și elicoptere, câteva zeci de nave și ambarcațiuni, ba chiar și un submarin.

Dacă la astea se mai adaugă sancțiunile impuse Rusiei putiniste de cele mai multe țări ale lumii, inflația, marile probleme cu care se confruntă industria muscălească din pricina orientării ei spre producția de război, dar mai ales a crizei de forță de muncă (sute de mii de specialiști au fugit în străinătate, alte sute de mii de tineri au fost trimiși pe front), precum și schimburile comerciale extrem de avantajoase pentru chinezi, îndeosebi la petrol și gaze (neavând conducte ca în Europa și alte posibilități de alimentare a mașinii de război, rușii s-au împăcat cu condiția economică, în parte și politică, de vasali ai chinezilor), toți acești factori, vasăzică, plus lipsa componentelor electronice pentru industria de vârf și de înarmare, importate înainte de război de la occidentali și japonezi, au generat un nesfârșit lanț de dificultăți, care în mod necesar se răsfrâng în dramatica scădere a nivelului de trai pentru cei mulți, extrem de redus și înainte de invazie (potrivit unui jurnalist independent, veniturile lunare ale majorității siberienilor erau mai mici de 50 de euro).


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și