Clasa a şasea rămâne generaţia de sacrificiu. Nu vor avea manuale de Istorie şi Biologie, ci... erate. A fost soluţia de compromis găsită de cei de la Editura Didactică şi Pedagogică, astfel încât toţi copiii să aproape toate manualele pe bănci, încă din prima zi de şcoală. Iar atunci când vor avea lecţii pline de greşeli, vor primi variantele lor corecte, scoase la imprimantă.

Aproape la timp. Pentru că - momentan - manualul de Geografie, la rândul său plin de greşeli, nu are o erată. Deşi ar merita din plin, mai ales că Turnu Măgurele a ajuns pe locul oraşului Drobeta Turnu Severin, iar Marea Moartă a fost plasată în locul Mării Roşii. Contra sumei de 300 de mii de lei, cât au costat manualele cu erori majore.

Manualele vor fi retipărite din banii Editurii şi vor ajunge în curând şi în şcoli, spun reprezentanţii acesteia. În orice caz, dacă vreun elev de clasa a şasea şi-ar dori să răsfoiască cartea de Geografie, ar trebui să se oprească la pagina 14, acolo unde apar primele greşeli.

Oricum, copiii şi părinţii sunt obşnuiţi cu întârzierile. Anul trecut, când erau în clasa a cincea, au primit un compendiu care le-a înlocuit manualele până când acestea au fost gata. Iar când erau în clasa a patra, au avut setul complet de cărţi abia după terminarea primului semestru.

Aşadar, autorităţile au stat dintotdeauna bine la capitolul scuze, dar aceasta nu rezolvă problema de fond. Iar anul acesta ne-am ales şi cu o promisiune. Ministerul Educaţiei doreşte îmbunătăţirea metodei de realizare a manualelor. Asta înseamnă că, înainte de a pleca la tipar, cărţile vor fi verificate de inspectori de specialitate.


Preluare: Observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și