Cum spuneam şi altădată, politica în varianta postdecembristă a politrucianismului este cea mai rentabilă aflare în treabă la români.
Nici o meserie, oricât ar fi de onorabilă şi bănoasă, nu se poate compara cu ea în ceea ce priveşte rapiditatea căpătuirii (sinecurişti, pupincurişti, teribilişti), pentru ca neam de neamul lor să nu mai ştie ce înseamnă „sărăcia şi nevoile şi neamul”, şi a căţărării pe scara extrem de alunecoasă a măririlor sociale (om proptit pe post la ţanc croit), în pofida înţeleptei ziceri maramureşene: A fi mare nu-i mirare, a fi om e lucru mare...
Dar alde ăştia n-au nimic de-a face cu omenia, mila, altruismul, cumsecădenia, omul nepervertit şi celelalte marafeturi aducătoare mai mult de ponoase decât de foloase, ci doar cu ipocrizia, minciuna, linguşeala şi necinstea, într-un cuvânt cu nedemnitatea găzduită regeşte în olaturile filosofiei lichelismului: „Trebuie să ştii să te descurci”, „Cine munceşte n-are timp să facă bani”, „Dai un ban dar stai în faţă”.
Cu următoarele două precizări:
1)Forma reflexivă a (se) descurca nu are conotaţia de a limpezi situaţia încurcată în care se află cineva, respectiv grija de-a nu intra în conflict cu legea, ci abilitatea insului de-a le încurca la o adică şi mai mult, cu condiţia ca el să iasă basma curată. Atunci rudele vor spune cu pioşenia solidarităţii în păcătoşenie că Dumnezeu l-a ajutat, iar cunoştinţele vor exclama cu invidie: „Are cap. S-a descurcat!”
Şi iată cum un verb, până nu demult neprihănit ca fratele lui geamăn a descurca, prin vrerea băieţilor deştepţi poartă în cârcă o încărcătură moral-atitudinală dezonorantă.
2)Gurile rele afirmă că locurile de prim rang din loja ticăloşiei se dobândesc cu bani grei, nu glumă – sute de mii de euro pentru un post de ministru! Fireşte, asta se întâmplă numai în guvernele integral politicianiste, că în cele tehnopolitruce totul este curat murdar şi la nevederea cetăţeanului de rând, dar la vederea serviciilor secrete şi la comanda stranierilor (Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional).
Şi când te gândeşti că în România de azi sunt atâţia oameni obligaţi de stat şi instituţiile sale tâlhăreşti să-şi ducă zilele cu trei-patru sute de lei într-o lună!.. Iar cel care a vărsat purcoiul de bani pentru a fi în fruntea unui minister (Şi iarăşi, şi iarăşi ne întrebăm: De unde naiba au unii atâtea parale?), va căuta prin toate mijloacele certate cu bunul-simţ şi legea, ca în scurtul timp ce-l are la dispoziţie nu doar să-şi recupereze suma vărsată, ci să obţină şi ceva în plus – bani negri pentru alte campanii murdare. Că doar ban la ban trage.
Prin urmare, nu merită să ne întrebăm ce ar trebui să facă aşa-zişii tehnocraţi în anul pe care-l au la dispoziţie (ar trebui să facă atât de multe, încât până la urmă nu vor face nici măcar banalul efort de-a economisi banul public), ci ce vor putea să facă, mai exact ce li se va permite de către majoritatea penalo-parlamentară să facă. Este lesne de înţeles că vor fi siliţi de majoritatea în cauză, cea care a susţinut guvernul Ponta, să ducă programul stabilit mai departe şi, evident, să se ocupe cât mai temeinic de fardul democraţiei româneşti: de elaborarea bugetului (e tot ce-a mai rămas din fostul edificiu al suveranităţii naţionale) şi de cele două campanii electorale – alegerile locale şi cele generale.
În aceste condiţii, concluzia se impune de la sine:
Nimic nu se compară-n lume
c-o aparenţă ca la carte –
cine cu fondul se trudeşte,
doar de necazuri are parte.
De-aceea politrucii noşti
- conservatori în felul lor –
nimic nu schimbă-n conţinut,
ci doar faţada şnur o vor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News