Nici nu au trecut trei sferturi din an că mai multe administraţii locale din Maramureş au ajuns la fundul sacului în ceea ce priveşte plata salariilor asistenţilor personali. Potrivit reprezentanţilor sindicatului Cartel Alfa, se înregistrează deja restanţe în şapte unităţi teritoriale şi o a opta ar putea intra „în horă” în luna octombrie. Asta înseamnă din nou întârzieri şi probleme cu remuneraţia până la finele anului.
Liderii de sindicat susţin că au solicitat intervenţia Ministerului Finanţelor şi a Muncii, dar şi a deputaţilor pentru a cere conferirea unui statut special asistenţilor şi personali din toată ţara. Conform celor de la Direcţia Generală de Finanţe Publice Maramureş, citaţi de reprezentanţii Cartel Alfa, în jurul datei de 20 septembrie va fi trimisă o listă cu sumele necesare pentru unităţile administrativ – teritoriale restanţiere din judeţ. Asta pentru ca guvernul să deţină o evidenţă clară a sumelor necesare pentru „acoperirea salariilor” până la sfârşitul anului. „Am avut astăzi (n.red. marţi) şedinţă de dialog social alături la Prefectura Maramureş. Le-am prezentat situaţia. Avem deocamdată şapte primării unde sunt restanţe la plata salariilor asistenţilor personali – Borşa, Valea Chioarului, Bicaz, Săpânţa, Târgu Lăpuş, Lăpuşu Românesc”, a precizat Florin Hossu, liderul Cartel Alfa Maramureş.
Posibilă rectificare bugetară în octombrie
Potrivit acestuia, cele mai mari întârzieri sunt în Borşa. Aici, salariaţii din sistem nu şi-au mai primit banii de trei luni. De asemenea, la cele şapte unităţi administrativ – teritoriale s-ar mai putea adăuga în scurt timp şi comuna Cerneşti. În plus, numărul primăriilor restanţiere ar putea fi mult mai mare, crede liderul de sindicat. „Deocamdată, în Cerneşti plata se face la zi. Însă, am vorbit cu reprezentanţii de acolo şi aceştia ne-au comunicat că în luna octombrie, atunci când vor trebui să pună în plată salariile pe septembrie, nu vor mai avea bani. Noi despre aceste unităţi administrative am primit informaţii, pentru că se numără printre cele în care avem membrii de sindicat. Ar putea fi întârzieri şi în altă parte. Oricum, ni s-a promis că se va face o rectificare bugetară în luna octombrie şi, pe baza listelor ce urmează a fi trimise zilele acestea, vor veni şi banii necesari”, a spus încrezător Florin Hossu.
Preluare: InfoMM