Un inedit proiect, „Living Maramureş”, menit a păstra arhitectura tradiţională a satului maramureşean a fost prezentat la Sala Radio din Sighetu Marmaţiei, de arh. Andreea Ştefania Kadar, masterand al Şcolii Superioare de Arhitectură din Grenoble, Franţa.
„Geografia Maramureşului marchează un teritoriu autonom, ce a ştiut să trăiască cu diferite culturi ce au influenţat regiunea. Această civilizaţie a lemnului este perceptibilă prin prezenţa caselor tradiţionale şi a zveltelor biserici înscrise în patrimoniul mondial UNESCO.
Proiectul nostru, realizat împreună cu colegi francezi şi marocani, este rezultatul unei serioase documentări realizate în Maramureşul istoric. Localităţile vizate sunt Breb, Ocna-Şugatag şi Vişeu de Sus.
Proiectul pleacă de la faptul că dezvoltarea actuală se face într-o manieră empirică, conducând la distrugerea peisajului agropastoral în favoarea unei culturi globale omogene. Problematicile contemporane ne-au provocat să gândim teritoriul existent şi să proiectăm o direcţie tangibilă în acest proces de transformare în acte.
Propunerea noastră se bazează pe realitate, pentru a o acompania de manieră transgresivă spre conservarea dinamică a identităţii sale. Provocarea principală este menţinerea unei populaţii locale încrezătoare în bogăţia teritoriului său”, a spus arh. Andreea Ştefania Kadar.
Preluare: InfoMM