Conform Ministerului Apărării, aceste exerciţii se planifică şi se organizează periodic, în scopul evaluării nivelului de completare cu personal şi tehnică a unităţilor, precum şi pentru realizarea coeziunii acţionale între militarii în activitate şi rezervişti. În anul 2024, s-au mai desfăşurat exerciţii de mobilizare a rezerviştilor în luna aprilie, în judeţele Brăila şi Galaţi, precum şi în luna septembrie, în judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

Exercițiu de mobilizare în Buzău și Ialomița

În exerciţiu vor fi antrenate şi autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice şi operatorii economici din judeţul Buzău, cu sarcini în domeniul pregătirii economiei şi teritoriului pentru apărare.Totodată, cetăţenii din rezerva armatei cu domiciliul în judeţele Buzău şi Ialomiţa vor fi convocaţi la unităţile militare unde sunt repartizaţi, pentru executarea unor activităţi specifice de pregătire. MApN precizează, prin intermediul unui comunicat, că un exerciţiu asemănător s-a mai desfăşurat în judeţul Buzău în anul 2014, iar în judeţul Ialomiţa în anul 2012.

România are circa 55.000 de rezervişti

România are circa 55.000 de rezervişti, care se pot alătura în caz de nevoie armatei. Mulţi dintre ei însă au în jur de 50 de ani şi nu mai sunt apţi de luptă. În Parlament există un proiect pentru aşa-numita armată de voluntari, prin care tinerii sunt încurajaţi să facă 4 luni de instrucţie. În cadrul programului, doritorii vor putea învăța cum să mânuiască diferite tipuri de arme, să participe la cursuri de orientare în teren, de decontaminare sau de prim ajutor.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și