Cinci participanţi la trafic, doi conducători auto, doi pasageri şi un pieton au fost răniţi grav, iar un conducător auto, un pasager şi un biciclist au fost răniţi uşor. Cauzele care au favorizat producerea accidentelor au fost depăşirea neregulamentară, traversarea prin loc nepermis şi în fugă, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi efectuarea un viraj fără o temeinică asigurare.

Exemplu:

Sâmbătă, la ora 02.24, un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Leordina a condus un autoturism pe DN 18, strada Bogdan Vodă din Vişeu de Sus. Când a ajuns în apropiere de intersecţia cu strada Gutinului, a intrat în depăşirea unei maşini care a efectuat virajul la stânga şi a intrat în coliziune laterală cu aceasta. Autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a fost proiectat într-un stâlp de la reţeaua electrică de pe sensul opus iar celălalt a ajuns în curtea unui imobil. În urma accidentului, şoferul din Leordina şi un pasager au suferit leziuni corporale grave iar o pasageră, tânără în vârstă de 16 ani, a decedat. Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și