Astăzi, 17 iulie a.c., are loc Conferința de alegeri municipale în PSD Sighet. Alegerile în organizația municipală a partidului vor fi organizate la sediul partidului, începând cu ora 17:00.
Conform calendarului național al PSD în vederea organizării în toamnă a Conferinței naționale a PSD, în toate organizațiile locale și filialele județene ale partidului trebuie organizate conferințe de alegeri, care sunt programate a avea loc înaintea Conferinței naționale.
În cadrul Conferinței municipale de alegeri în PSD Sighet, membrii partidului își vor alege președintele, vicepreședinții, membrii care vor compune biroul local, precum și purtătorul de cuvânt al PSD Sighet.
Președintele în funcție al PSD Sighet, Sorin Vlașin, a declarat pentru Sighet 247 că alegerile sunt o etapă normală din viața oricărui partid și singurele care garantează existența democrației în cadrul partidelor politice. Totodată, Sorin Vlașin a mai arătat că nu există niciun fel de probleme organizatorice privind alegerile din cadrul organizației municipale a PSD Sighet.
Săptămâna viitoare este programată Conferința județeană de alegeri în PSD la nivel de județ Maramureș.