Un bărbat cu o cagulă neagră inscripționată cu un craniu şi purtând un pistol a intrat într-o sucursală bancară dintr-un cartier important din Arad.

Unul dintre angajații băncii a vrut să meargă spre bărbatul mascat atunci când acesta a intrat în sucursală, moment în care acesta din urmă a îndreptat arma spre el, iar angajatul a făcut un pas înapoi.

Martorii susţin că un bărbat, care cântărea aproximativ 50 kg, a ieșit din bancă purtând pe cap o cagulă. Avea în spate un rucsac și un pistol în mână. Atacatorul s-a făcut nevăzut printre blocuri.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și jandarmi, inclusiv conducerea IPJ Arad, în vreme ce mai mulți polițiști și jandarmi au împânzit cartierul pentru a-l căuta pe atacator.

Polițiștii au găsit rucsacul bărbatului aruncat între blocuri, fără bani în el. Se pare că pistolul cu care acesta a intrat în bancă era de jucărie.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și