- ACTUALIZARE -

Cel puțin patru persoane au murit și cel puțin 15 au fost rănite, anunță postul de radio al armatei israeliene. Poliția a anunțat că nu este vorba despre un accident și că toate victimele, trei femei și un bărbat, aveau sub 30 de ani.

"A fost un atac terorist, un atac cu camion", a declarat pentru Radio Israel o purtătoare de cuvânt a poliției. Postul de radio a mai anunțat că șoferul camionului, de origine palestiniană, a fost împușcat.

Serviciul de ambulanță a anunțat că 15 pietoni au fost transportați la spital, dintre care doi în stare gravă.

Un șofer de autobuz, martor al atacului, a declarat pentru postul de radio israelian că atacatorul a avut drept țintă un grup de soldați. Aceștia au răspuns cu focuri de armă și atacatorul a dat cu spatele și a trecut cu camionul peste ei.

"Au tras în el până l-au neutralizat", a declarat martorul.

Un val de atacuri stradale comise de tineri palestinieni, folosind adesea cuțite, dar și vehicule, a pierdut din intensitate din octombrie 2015, însă incidentele nu au dispărut cu totul.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și