O nouă iniţiativă ce recunoaşte „teoria unui complot intern” privind distrugerea turnurilor World Trade Center (WTC) de la New York, la 11 septembrie 2001, marchează miercuri împlinirea a 12 ani de la tragedia care a schimbat lumea.
Proiectul "Rethink 9/11" solicită o nouă anchetă vizând prăbuşirea turnului 7 al WTC, un zgârie-nori care făcea parte din complexul World Trade Center, relatează agenţia de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.
Organizaţia "Ingineri şi arhitecţi pentru adevăr" care reuneşte aproximativ 2.000 de specialişti a pus la îndoială versiunea oficială a prăbuşirii celor trei turnuri de la WTC: primul şi al doilea - lovite de avioane deturnate de terorişti - şi în special al celui de-al şaptelea turn, care s-a prăbuşit peste aproximativ cinci ore după primele două.
În Times Square a fost amplasat deja un afiş cu petiţia care cere o nouă anchetă. Aceasta a fost semnată de peste 7.000 de oameni. În ziua comemorării victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001, activiştii respectivei organizaţii intenţionează să depună această petiţie la biroul Primarului şi în Adunarea legislativă din New York. Miercuri seara, mişcarea şi-a convocat susţinătorii la o acţiune de protest în Times Square.
Prăbuşirea Turnului 7, o enigmă ce lasă loc speculaţiilor
Reclamanţii noii anchete susţin că turnul 7 al WTC - o clădire de 47 de etaje, cu structuri din beton armat - nu se putea prăbuşi cu uşurinţă. Experţi entuziaşti, care ar fi descoperit la "Ground Zero" urme de explozibil, cred că distrugerea turnului este rezultatul unei aşa-numite "explozii controlate", prin intermediul căreia sunt de regulă demolate clădirile. "Distrugerea turnului 7 arată ca un rezultat al unei explozii controlate. Această tehnologie necesită o pregătire de câteva săptămâni şi poate fi pusă în aplicare doar după un scenariu dinainte planificat", susţine mişcarea într-un videoclip.
Aceasta nu este prima încercare de a oferi o perspectivă alternativă asupra 9/11. O anchetă a Institutului Naţional de Standarde şi Tehnologie din SUA, ce a durat trei ani, a concluzionat că prăbuşirea clădirii a fost cauzată de incendii necontrolate, care s-au declanşat după căderea turnului de nord din apropiere.
Incendiile din clădire au fost stinse după mai bine de şapte ore. Conductele de alimentare cu apă a sistemului împotriva incendiilor au fost scoase din uz în urma prăbuşirii turnului de nord. Nu s-a găsit nicio urmă de explozibil în dărâmăturile turnului 7 al WTC. Prezenţa unor "substanţe termice" în praf a fost explicată prin faptul că acestea fac parte din compoziţia grundului pentru vopsirea pereţilor.
46% dintre americani nu au habar de prăbuşirea Turnului 7
Distrugerea turnului 7 ocupă un loc separat în tragedie, probabil pentru că în momentul prăbuşirii acolo nu se aflau oameni. Un sondaj realizat cu ocazia împlinirii a 12 ani de la evenimente de către compania de sondarea opiniei publice YouGov a arătat că 46% dintre americani nu ştiu că la 11 septembrie 2001, în afară de cele două turnuri gemene lovite de avioanele deturnate, s-a mai prăbuşit şi al treilea turn. Unul din zece americani nu crede în rezultatele investigaţiei oficiale, iar 38% pun la îndoială faptul că guvernul a făcut public întregul adevăr despre evenimentele de la 11 septembrie 2001.
Statele Unite ale Americii comemorează miercuri victimele tragediei de la 11 septembrie 2001, când un comando de atentatori sinucigaşi, la bordul a două avioane de pasageri deturnate, au lovit WTC din New York şi clădirea Pentagonului din Washington D.C. Un al treilea avion deturnat, în care echipajul şi pasagerii au încercat să neutralizeze teroriştii, s-a prăbuşit în statul Pennsylvania.
Tragedia a costat viaţa a aproape 3.000 de oameni şi a fost un punct de cotitură în politica internă şi externă a SUA.
Preluare: rtv.net