Temperaturile maxime au avut valori cuprinse între -3 grade Celsius (Târgu Lăpuș, Ocna Șugatag) și -1 grad Celsius (Sighetu Marmației). La această oră ninge slab pe toate sectoarele de drumuri naționale. Vizibilitatea este redusă de ceață, pe DN 18, în Pasul Gutâi, sub 100 de metri, (între km 20 și km 30). Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă, partea carosabilă fiind curată și umedă.

Strat de zăpadă frământată, cu grosimea cuprinsă până la 1 cm este depus pe partea carosabilă în Pasul Gutâi, pe Dealul Huta, în Pasul Prislop și pe Dealul Măgoaja. S-a intervenit cu 22 de utilaje pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabilul sectoarelor de drumuri naționale și s-au împrăștiat 54 tone de material antiderapant. Utilajele acționează, la această oră, în Pasul Gutâi, Pasul Prislop, DN 18B și E58. Stratul de zăpadă măsura 55 cm la Vf. Iezer, 14 cm la Băiuț, 10 cm la Cavnic, 8 cm la Groșii Țibleșului, 7 cm la Luhei, 6 cm la Răzoare, 5 cm la Bistra, Dragomirești și Mara, 4 cm pe Valea Vișeului și Vadu Izei.

Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în creștere pe majoritatea râurilor din județ. Pe râuri sunt prezente, în continuare fenomenele de iarnă. Este prezentă gheața la mal pe cursurile râurilor Tisa, Vișeu, Vaser, Ruscova, Iza, Bârsău, Boicu, Nistru, Firiza, Botiza, Mara, Cosău, Someș. Curg sloiuri de gheață pe cursurile râurilor Tisa, Lăpuș, Mara, Iza, Ruscova și Vișeu. Nu au fost semnalate probleme. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță.

Meteorologii au prevăzut că vremea va rămâne și astăzi în general închisă. Pe arii extinse vor cădea predominant precipitații sub formă de ninsoare. Izolat, se va semnala polei. Local, în zona de munte, cantitățile de precipitații vor depăși 10-15 l/mp. Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări îndeosebi în zona montană înaltă și va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi în creștere față de zilele precedente, cu valori cuprinse între 2 grade Celsius și 3 grade Celsius. Cele minime vor avea valori cuprinse între -3 grade Celsius și 0 grade Celsius.

Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.


Preluare: eMaramures.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și