Executivul a stabilit, prin Hotărâre, ca alegerile parlamentare pentru Senat și Camera Deputaților să se desfășoare duminică, 11 decembrie 2016, urmând ca actul normativ să intre în vigoare la data de 12 septembrie 2016.
Printr-o Ordonanță de Urgență, Executivul a completat prevederile Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și Legea nr.288/2015 privind votul prin corespondență, măsurile adoptate îndreptând obstacolele tehnice în calea exercitării dreptului la vot, fără a schimba filozofia și principiile de bază ale legislației electorale.
Prin noile reglementări se aduc modificări, în principal, în două direcții.
Una are în vedere completarea listei secțiilor de votare din afara granițelor, la propunerea justificată a Ministerului Afacerilor Externe și cu aprobarea Autorității Electorale Permanente. Astfel, pe lângă secțiile de votare deschise pe lângă misiunile diplomatice, și celelalte reprezentanțe ale statului în străinătate – oficii consulare, secții consulare, dacă acestea funcționează în locații diferite și institute culturale - cu acordul autorităților din țara respectivă, pot fi deschise secții de votare și în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare.
La stabilirea listei acestor secții de votare, se vor avea în vedere localitățile unde au mai fost organizate alegeri, date statistice ale prezenței la vot de la procesele electorale anterioare și ale dinamicii prezenței cetățenilor cu domiciliul sau reședința în străinătate, precum și implicațiile administrative-bugetare aferente organizării acestora. Prevederile legale în vigoare conțin garanții acoperitoare pentru evitarea posibilității votului dublu datorită sistemului de verificare electronică automată a identității alegătorului.
De asemenea, se introduce posibilitatea cetățenilor români cu drept de vot să își exercite dreptul electoral pe liste suplimentare, inclusiv la secţiile care se vor crea, potrivit legii, pe baza solicitării a cel puţin 100 de români aflaţi în străinătate, într-o anumită regiune sau localitate, precum și în secțiile de votare constituite în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare.
O altă completare a legislației vizează metoda de înscriere în Registrul Electoral. Astfel, cetățenii cu drept de vot din străinătate se vor putea înscrie în Registrul electoral trimițând cererea și documentele care atestă domiciliul sau reședința în afara granițelor, și prin intermediul poștei electronice.
Informații suplimentare:
Situația secțiilor de vot și prezență la urne la scrutinele parlamentare și prezidențiale precedente:
Parlamentare 2008 – 221 de secții și 24.008 prezenți la urne
Parlamentare 2012 – 302 secții și 61.014 prezenți la urne
Prezidențiale 2014 – 294 secții și 379.116 prezenți la urne (turul II) – 161.054 prezenți (turul I)
De asemenea, Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale. Actul normativ are în vedere, în principal, extinderea cu 45 de zile a termenului de rambursare de către Autoritatea Electorală Permanentă a sumelor afectuate pentru campania electorală la alegerile locale din anul 2016, prevăzut de art 48. Alin 4 din Legea 334/2006.
Tot ieri, Guvernul a adoptat 3 hotărâri prin care sunt stabilite măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 2016, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor, precum și cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor.
Astfel, campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie - 10 decembrie. Listele electorale permanente se vor întocmi cel târziu cu 3 zile înaintea alegerilor, pe 8 decembrie.
Pentru buna organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 2016 s-a aprobat suma totală de 227,7 milioane lei. Fondurile necesare sunt prevăzute în bugetele MAI, MAE, AEP, STS, INS, pe categorii de cheltuieli.
În ceea ce privește măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, actul normativ detaliază atribuțiile și sarcinile ce revin Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătății, Secretariatului General al Guvernului, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Regiei Autonome ”Monitorul Oficial”, instituțiilor prefectului, primarilor și președinților consiliilor județene.
Preluare: prefecturamaramures.ro