Raportul OCDE, intitulat "Better Life Index", compară standardele de viaţă din 34 de state dezvoltate şi în curs de dezvoltare, ţinând cont de 11 criterii care afectează nivelul de trai al cetăţenilor, printre care se numără nivelul veniturilor, oportunităţi educaţionale, de obţinere a unei locuinţe sau a unui loc de muncă sau nivelul sistemului de sănătate.

Potrivit raportului publicat marţi dimineaţă la Paris, 84% din australieni sunt mulţumiţi de viaţa lor, peste media de 80% a statelor examinate de OCDE.

Participanţii au afirmat că au într-o zi obişnuită mai multe experienţe pozitive, precum sentimentul de odihnă, mândrie privind o realizare sau de bucurie decât experienţe negative.

Australienii sunt mai fericiţi chiar decât canadienii sau suedezii, naţiuni faimoase pentru standardele de viaţă ridicate.

Nivelul de ocupare a forţei de muncă este, de asemenea, mai mare în Australia, de 73%, comparativ cu medie de 66% pentru persoanele cu vârste între 15 ani şi 64 de ani.

Australia înregistrează niveluri mari în domenii precum angajamentul civic, cu un sentiment puternic al comunităţii şi participare civică semnificativă, precum şi în domeniul sănătăţii, după ce a făcut "progrese remarcabile" în privinţa reducerii numărului de fumători.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și