Dezideratul României din ultimul deceniu - aderarea la Spațiul Schengen - nu a fost îndeplinit. La 15 ani de la intrarea în Uniunea Europeană şi la 18 ani de la aderarea la NATO, Austria și Olanda au decis să blocheze intrarea țării noastre și a Bulgariei în Schengen.

Dacă poziția Vienei era deja cunoscută, Olanda s-a opus doar pentru că Bucureștiul era "la pachet" cu Sofia. Dacă s-ar fi votat doar pentru aderarea României, Haga ar fi dat undă verde. Croația, însă, a primit sprijin unanim și va adera la Spațiul Schengen din ianuarie 2023.
Olanda a respins aderarea României la Schengen pentru că țara noastră și Bulgaria sunt la pachet. Haga era de acord cu intrarea României, dar împotriva intrării Bulgariei.
De altfel, Olanda a cerut să se menţioneze în minuta şedinţei că e de acord cu intrarea României în Schengen, dar este împotriva acceptării Bulgariei.
Croaţia a fost singurul stat acceptat, ca urmare a unanimităţii înregistrate la nivelul JAI.