În urma accidentului un jandarm a fost preluat de un echipaj al Ambulanței și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Autoturismul era condus de o tânără, care din fericire nu a suferit leziuni corporale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul înregistrat fiind zero.

Polițiștii au deschis o anchetă.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș

Aseară, 30 august, la ora 22.15, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe bulevardul Independenței.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 38 de ani din municipiu, aflată la volanul unui autoturism, condus dinspre bulevardul Republicii înspre bulevardul Unirii, a intrat în coliziune cu o autospecială care aparține Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, condusă în aceeași direcție de mers de către un bărbat de 44 de ani din municipiu.

Autospeciala se afla în misiune, având în funcțiune semnalele luminoase.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 41 de ani din Baia Mare, pasager pe locul din dreapta față în autospecială. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și