Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat pe raza localității Sighetu Marmației, un autoturism de teren care figura ca fiind căutat de către autoritățile bulgare.
Joi, 24 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, pe timpul efectuării unei misiuni specifice, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au identificat, într-o parcare, pe raza localității Sighetu Marmației, județul Maramureș, un autoturism de teren, înmatriculat în Bulgaria.
În urma verificărilor efectuate de colegii noștri, s-a constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autoritățile bulgare.
Autovehiculul, în valoare de 25.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.