Azi – noapte, în jurul orei 23.45, polițiștii Biroului Rutier care efectuau activități de supraveghere a traficului pe raza municipiului Baia Mare, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe bulevardul Unirii. Autoturismul era condus de un tânăr care nu a putut prezenta pentru control actele personale și ale autoturismului.

Verificările efectuate de polițiști au relevat că la volan se afla un cetățean german în vârstă de 22 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul a fost sustras de pe raza municipiului Cluj Napoca în perioada 22 – 24 ianuarie a.c.

Autoturismul a fost ridicat de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuitului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și