Modul de operare: Atacatorii apelează victima, pretinzând că sunt din partea SIF Muntenia sau Bursa de Valori București (BVB), și folosesc drept pretext al apelului presupuse acțiuni vechi pe care victima le-ar deține din perioada cuponiadei din anii 90, dar despre care a uitat.

👨‍💼 Atacatorii susțin că aceste acțiuni s-au apreciat foarte mult ca valoare, însă pentru a le vinde și a încasa sumele respective, victima trebuie să urmeze un proces la îndrumarea atacatorului. Bineînțeles, în realitate nu există aceste acțiuni, iar atacatorii cer victimei să instaleze pe dispozitiv anumite aplicații false, care folosesc identitatea vizuală a entităților impersonate, și care au ca scop prejudicierea financiară a victimei.

🔑 Recomandări:
✅ Nu instalați aplicații sau programe la solicitarea apelanților, în special dacă vi se cere acest lucru în regim de urgență și cu explicații vagi.
✅ Nu furnizați niciodată telefonic date cu caracter sensibil (date personale, de autentificare, sau de carduri bancare), în urma unor apeluri suspecte, chiar dacă par a proveni de la instituții de încredere.
✅ Verificați întotdeauna autenticitatea apelurilor de la o autoritate sau instituție, printr-un canal de comunicare separat, în special dacă vi se solicită date cu caracter sensibil.
✅ Raportați astfel de apeluri către organizația a cărei identitate este folosită pentru a atrage atenția cât mai rapid asupra noilor scenarii folosite de atacatori în astfel de inițiative frauduloase.
✅ În cazul în care ați furnizat date de card, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit, depuneți o plângere la Poliție (fizic sau la petitii@politiaromana.ro) și notificați DNSC (telefon 1911 sau platforma PNRISC: https://pnrisc.dnsc.ro/)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și